Despre noi
Eco Consulting SRL Oradea a fost înfiinţată în anul 2006, având ca obiect de activitate principal servicii în domeniul protecţiei mediului.
Societatea noastră este înscrisă la poziţia 181/2010 în Registrul naţional al elaboratorilor de studii pentru protecţia mediului (la Ministerul Mediului şi Pădurilor), pentru elaborarea următoarelor tipuri de documentaţii:
- Raport privind impactul asupra mediului (RIM)
- Raport de mediu (RM)
- Bilanţ de mediu nivel 0, 1 şi 2, evaluare de risc (BM)
- Raport de amplasament (RA)
- Studiu de evaluare adecvată (EA).
Suntem implicaţi în elaborarea rapoartelor de mediu (procedura SEA) respectiv studiilor de evaluare a impactului asupra mediului (procedura EIA) pentru planuri şi proiecte din domeniul producerii energiei din surse regenerabile (hidrocentrale, parcuri eoliene), asigurând consultanţă pe toată durata derulării procedurilor de obţinere a avizelor/acordurilor de mediu.
Pentru planurile şi proiectele situate în zona ariilor naturale protejate de interes comunitar Natura 2000, asigurăm elaborarea Studiilor de biodiversitate respectiv Studiilor de evaluare adecvată (prevăzute de Directiva Habitate nr. 92/43/EEC privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice).
Activitatea firmei se desfăşoară în principal în Oradea şi împrejurimi (judeţul Bihor) respectiv judeţele limitrofe (Sălaj, Arad, Satu Mare, Cluj), dar în funcţie de solicitări preluăm comenzi pe tot teritoriul ţării.
Pentru desfăşurarea activităţilor specifice, firma noastra dispune de specialişti calificaţi, cu o bogată experienţă profesională precum şi de dotări tehnice corespunzătoare.
Suntem convinşi că, prin competenţa noastră profesională, putem contribui cu succes la rezolvarea problemelor de protecţia mediului, sprijinind firmele în implementarea normelor UE şi respectarea prevederilor acestora.
Acordăm o atenţie deosebită asigurării de servicii de cea mai înaltă calitate clienţilor noştri, cu scopul rezolvării celor mai diverse probleme în domeniul protecţiei mediului, după caz prin elaborarea de soluţii, care asigură un echilibru între posibilităţile reale şi restricţiile impuse de legislaţie.
În centrul activităţii noastre stă calitatea serviciilor oferite, care să asigure atât safisfacţia clienţilor cât şi a colaboratorilor noştri.
Ne-am angajat în îmbunătăţirea continuă şi controlul calităţii serviciilor noastre. În acest scop, ţinem cont permanent de principiile asigurării unor servicii complete şi eficiente, cum ar fi:
- culegerea completă de date
- utilizarea profesională a datelor
- evaluarea şi prelucrarea profesională a informaţiilor
- prezentarea rezultatelor la un nivel înalt, atât ca şi conţinut, cât şi ca formă
- reprezentarea în faţa autorităţilor competente de mediu.

Dezvoltăm continuu obiectul de activitate al firmei şi participăm activ la forumuri şi seminarii de specialitate.
Politica noastră este bazată pe încredere, competenţă profesională şi menţinerea unui nivel înalt pentru toate serviciile oferite.
În cazul în care, sunteţi interesaţi de serviciile noastre, nu ezitaţi să ne contactaţi. Scopul nostru este asigurarea unor servicii complete pentru partenerii noştri şi îndeplinirea cu succes a tuturor cerinţelor.
Eva Peter
Director


